CONCURSUL NAȚIONAL ANTIDROG ”ÎMPREUNĂ” 2017
Una dintre probleme actuale ale societăţii româneşti o constituie creşterea cererii de droguri în rândul populaţiei generale şi, îndeosebi, în rândul tinerilor.
Proliferarea fenomenului consumului de droguri surprins opinia publică prin amploarea şi gravitatea sa.
Conform studiului naţional privind consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite „ESPAD 2003”, efectuat pe un eşantion de elevi în vârstă de 16 ani, prevalenţa consumului de tutun este de 64%. În acelaşi timp, un procent de 80% dintre aceştia au consumat cel putin o data alcool. Totodată, consumul de amfetamine s-a dublat, iar cel de ecstasy s-a triplat, în comparaţie cu anul 1999.
Debutând cu un număr de 12 echipaje în anul 2003 şi bucurându-se de succes în rândul tinerilor şi a cadrelor didactice implicate, concursul de proiecte antidrog „Împreună” se bazează pe trei principii eficiente ale luptei împotriva drogurilor: lucrul în echipă, educaţia între egali, voluntariatul.
Concursul a debutat în anul 2004, numărul de echipaje dublându-se în 2005. Începând cu 2006, concursul s-a adresat tuturor judeţelor, astfel încât numărul de tineri şi cadre didactice implicate a fost foarte mare iar calitatea proiectelor a fost ridicată.
În 2017 o echipă de la Liceul de Arte Brăila a participat la faza națională a acestui concurs și a creat un film de prezentare: